CEDO, Hotararea in cauza Cenoiu c. Romania

In Monitorul Oficial nr. 120/2011 s-a publicat hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului din 2 martie 2010, definitiva la 4 octombrie 2010, in Cauza Cenoiu si altii impotriva Romaniei, in care reclamantul a invocat incalcarea dreptului la solutionarea procesului intr-un termen rezonabil.

La originea cauzei se afla o cerere (nr. 26.036/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care 4 cetateni ai acestui stat, domnul David-Dumitru Cenoiu si doamnele Constanta Cenoiu, Ileana-Gratiela Cenoiu si Clara-Maria Berindean (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 4 iulie 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

Reclamantii s-au nascut in anii 1949, 1948, 1978 si, respectiv, 1972 si locuiesc in Drobeta-Turnu Severin (primii 2 reclamanti) si, respectiv, in Bucuresti (ultimele doua reclamante).

Primul reclamant, director al societatii S., societate agroindustriala cu capital de stat, a facut obiectul unei proceduri penale, fiind acuzat de inselaciune, fals si uz de fals. Dupa ce a fost plasat in arest preventiv din data de 24 octombrie 1991 pana la data de 30 octombrie 1992, a fost achitat prin Sentinta din 22 decembrie 1997 a Judecatoriei Sibiu, ce a ramas definitiva prin neapelare.

Prin decizia definitiva din data de 7 decembrie 2001, Tribunalul Judetean Mehedinti a respins ca inadmisibil recursul primului reclamant impotriva solutiilor de neincepere a urmaririi penale emise in anii 2000 si 2001 de catre parchetele competente, cu privire la mai multe plangeri penale formulate de primul reclamant in anii 1998 si 1999 si indreptate impotriva unor terti acuzati de uz de fals si de fals in declaratii in cadrul procedurii penale desfasurate impotriva sa. Instanta a constatat ca dreptul intern nu prevedea la data respectiva cale de atac judiciara impotriva unei solutii a parchetului de neincepere a urmaririi penale. in fine, printr-o decizie din data de 28 noiembrie 2002, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a confirmat o solutie de neincepere a urmaririi penale, emisa cu privire la alte plangeri penale ale primului reclamant impotriva unor terti.

Prin Sentinta din data de 22 ianuarie 1999, confirmata in apel prin decizia din data de 9 septembrie 1999 a Curtii de Apel Craiova, Tribunalul Judetean Mehedinti a respins actiunea primului reclamant ca inadmisibila, apreciind ca ministerul nu putea fi considerat raspunzator in speta, avand in vedere prevederile art. 504 CPP si dispozitiile ce reglementeaza raspunderea civila delictuala. Prin decizia din data de 9 iunie 2000, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul formulat de primul reclamant si a casat, cu trimitere spre rejudecare, deciziile mentionate mai sus, pe motivul ca art. 504 CPP trebuia interpretat in mod nelimitativ in caz de erori judiciare, conform Deciziei Curtii Constitutionale din data de 10 martie 1998.

Prin decizia din data de 25 martie 2002, Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondate apelurile introduse de toate partile litigiului si, de asemenea, a respins ca inadmisibile cererile de interventie principala formulate la data de 11 februarie 2002 de ultimele doua reclamante (art. 50 din Codul de procedura civila — CPC), fiind formulate tardiv in apel, fara acordul paratilor. in fine, instanta a respins cererea de interventie accesorie formulata de catre cea de-a doua reclamanta la data de 27 februarie 2002 in interesul primului reclamant (art. 51 CPC).

Printr-o decizie din data de 30 ianuarie 2003, in calitate de instanta de recurs, Curtea Suprema de Justitie a confirmat respingerea ca inadmisibile a cererilor de interventie principala ale ultimelor doua reclamante. Instanta a casat cu trimitere spre rejudecare restul deciziei din data de 25 martie 2002, mentionata mai sus, intrucat Curtea de Apel nu precizase motivele pentru care renuntase la administrarea unei noi expertize contabile, pe care initial o autorizase, si pentru care respinsese mai multe motive de apel ale primului reclamant (actualizarea sumei acordate si a cartii sale de munca); Curtea de Apel nu citase nici societatea S.

Prin decizia din data de 2 februarie 2006, pronuntata in recurs, inalta Curte de Casatie si Justitie (denumirea Curtii Supreme incepand din anui 2003) a respins recursurile formulate de toate partile din litigiu, confirmand decizia mentionata mai sus.

Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie

Reclamantii sustin ca durata procedurii civile in despagubiri a incalcat principiul „termenului rezonabil”, asa cum este acesta prevazut de art. 6 § 1 din Conventie, care stipuleaza urmatoarele:

„Orice persoana are dreptul la judecarea (…) intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (…) care va hotari (…) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (…).”

Guvernul se opune acestui argument.

A. Cu privire la admisibilitate

Invocand decizia din data de 30 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie care a statuat in calitate de instanta de recurs ca cererile de interventie ale ultimelor doua reclamante erau  inadmisibile,  Guvernul  invoca o exceptie de incompatibilitate ratione personae din cauza lipsei calitatii lor de victima, neputandu-se considera ca au fost parti in procedura civila in discutie.

Primul reclamant considera ca, din cauza suferintelor suferite, familia sa trebuie sa beneficieze de calitatea de victima.

Curtea nu considera necesar sa analizeze exceptia ridicata de Guvern intrucat acest capat de cerere urmeaza a fi respins ca inadmisibil, fiind vadit neintemeiat in ceea ce le priveste pe ultimele 3 reclamante. in acest sens, Curtea constata inca de la inceput ca, presupunand chiar ca ultimele doua reclamante ar fi avut calitatea de victima, perioada ce trebuie luata in considerare in ceea ce le priveste a fost de circa 11 luni (intre 11 februarie 2002 si 30 ianuarie 2003). Faptul ca aceste reclamante au utilizat alte cai de recurs pentru a contesta inadmisibilitatea cererilor lor de interventie, constatata printr-o decizie irevocabila pronuntata asupra acestei chestiuni, nu poate modifica durata procedurii ce trebuie luata in considerare in ceea ce le priveste. Referitor la cea de-a doua reclamanta, ea a fost parte in procedura litigioasa din 27 februarie 2002, data cererii sale de interventie accesorie in apel, pana la data de 2 februarie 2006, adica o durata de aproape 4 ani pentru doua grade de jurisdictie. Presupunand chiar ca partea interesata ar fi avut calitatea de victima, in ciuda faptului ca a intervenit in procedura fara a invoca un drept personal, ci exclusiv in interesul primului reclamant, durata mentionata mai sus nu ridica nicio problema in ceea ce priveste art. 6 § 1 din Conventie.

Prin urmare, tinand cont de duratele in cauza, care nu sunt nerezonabile conform jurisprudentei Curtii, acest capat de cerere este, pentru ultimele 3 reclamante, vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

In ceea ce il priveste pe primul reclamant, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, constata ca el nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate.

B. Cu privire la fondul cauzei

Guvernul considera ca speta de fata prezinta o complexitate deosebita, ca nu exista perioade de inactivitate imputabile autoritatilor judiciare si ca partile, in special reclamantii, au contribuit la prelungirea procedurii prin observatiile trimise si caile de atac formulate in fata instantelor.

Reclamantul considera ca durata procedurii in cauza a fost nerezonabila.

In speta, Curtii ii este suficient sa constate ca, in urma incalcarii jurisprudentei Curtii Constitutionale, cauza nu a fost analizata pe fond timp de aproximativ 2 ani (noiembrie 1998 — noiembrie 2000) si ca a fost trimisa spre rejudecare de doua ori in fata instantei de apel, din cauza erorii mentionate mai sus si a omisiunii Curtii de Apel de a efectua o expertiza si de a analiza sau de a-si motiva raspunsul la argumentele reclamantului. Mai mult, trimiterea cauzei spre rejudecare putea continua la infinit, avand in vedere ca nu exista nicio prevedere legala care sa o limiteze (Ispan impotriva Romaniei, nr. 67.710/01, § 45, 31 mai 2007, si Wierciszewska impotriva Poloniei, nr. 41.431/98, 25 noiembrie 2003, § 46). in plus, in opinia Curtii, trebuie tinut cont si de obiectul litigiului, care urmarea obtinerea unor despagubiri din cauza detentiei ilegale (Damian-Burueana si Damian impotriva Romaniei, nr. 6.773, § 97, 26 mai 2009). In acest context, Curtea reitereaza faptul ca, chiar si in sistemele juridice care consfintesc principiul disponibilitatii, atitudinea partilor nu ii scuteste pe judecatori sa asigure celeritatea prevazuta de art. 6 § 1, citat mai sus. La fel si atunci cand colaborarea unui expert se dovedeste necesara in cursul procedurii (vezi, mutatis mutandis, Surmeli impotriva Germaniei [GC], nr. 75.529/01, § 129, CEDO 2006- …). Prin urmare, admitand ca speta prezenta o anumita complexitate, din cauza expertizelor ce trebuiau efectuate, precum si faptul ca reclamantul a utilizat mai multe cai de atac, Curtea apreciaza ca atitudinea partilor nu poate explica durata totala a procedurii.

Mai precis, partii interesate nu i se poate reprosa ca a folosit diferite cai de atac interne pentru a-si apara drepturile, instantele admitand de altfel mai multe dintre cererile sale de stramutare sau de recurs.

Curtea apreciaza, asadar, ca nici complexitatea cauzei si nici comportamentul reclamantului nu explica durata procedurii, privita in ansamblul sau.

Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, durata procedurii litigioase nu corespunde cerintei „termenului rezonabil”.

Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie in ceea ce il priveste pe primul reclamant.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

Conform art. 41 din Conventie,

„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

Reclamantii solicita suma de 12,5 milioane euro (EUR) pentru prejudiciul material si moral pe care l-au suferit din cauza pretinselor incalcari mentionate mai sus, precum si obligarea statului roman sa publice, pe prima pagina a unui cotidian, un rezumat al hotararii Curtii si a sentintei de achitare din data de 22 decembrie 1997.

Guvernul contesta aceste pretentii si face trimitere la jurisprudenta Curtii in materie.

Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere, la fel ca si pe cea referitoare la publicarea hotararilor mentionate mai sus. De altfel, Curtea retine, in aceasta privinta, ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 48/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei si exercitarea dreptului de regres al statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila prevede conditiile in care reclamantii pot obtine publicarea hotararii Curtii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Pe de alta parte, Curtea apreciaza ca primul reclamant a suferit daune morale certe din cauza duratei nerezonabile a procedurii in despagubiri pentru detentie ilegala. Statuand in echitate, Curtea ii acorda 1.200 EUR cu acest titlu.

Cheltuieli de judecata

Prezentand documente justificative, reclamantii solicita si o suma totala de 2.788 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne (cheltuieli de transport, onorarii de expert etc.) si in fata Curtii (cheltuieli de traducere si de corespondenta).

Guvernul contesta aceste pretentii, aratand ca lipsesc documentele justificative si elementele care sa permita stabilirea unei legaturi intre toate aceste cheltuieli si procedura relevanta in speta.

Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. Pe de alta parte, atunci cand constata o incalcare a Conventiei, Curtea poate acorda rambursarea cheltuielilor de judecata efectuate in fata instantelor interne numai daca au fost angajate „pentru a preveni sau corecta prin acestea incalcarea respectiva”. in speta, tinand cont de documentele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile de judecata aferente procedurii nationale, insa considera rezonabil sa ii acorde reclamantului, care nu era reprezentat de un avocat, suma de 500 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in prezenta procedura.

Dobanzi moratorii

Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

in unanimitate,

CURTEA

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe durata excesiva a procedurii referitor la primul reclamant si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca primului reclamant, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
(i) 1.200 EUR (una mie doua sute euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral; (ii) 500 EUR (cinci sute euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta
perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Adauga un comentariu

*