Ajutorul de deces conform noilor reglementari

In Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2011 a fost publicata HG nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se abroga Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.

In Capitolul V din Norme este reglementat ajutorul de deces (art. 107-120).

Art. 107. In sistemul public de pensii se acorda ajutor de deces, in cazul decesului asiguratului, pensionarului sau al unui membru de familie care nu era asigurat ori pensionar la data decesului.

Art. 108. In cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achita unei singure persoane, care dovedeste cu documente ca a suportat cheltuielile ocazionate de deces si care poate fi, dupa caz:

a)  sotul supravietuitor;
b) copilul;
c)  parintele;
d) tutorele;
e) curatorul;
f) oricare alta persoana.

Art. 109. (1) Dovada ca au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face cu inscrisuri doveditoare in acest sens, inclusiv cu declaratie pe propria raspundere a solicitantului ajutorului de deces.

(2) Prin exceptie, in cazul persoanelor prevazute mai sus la litera f), dovada ca au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face prin inscrisuri doveditoare in acest sens sau prin declaratie pe propria raspundere autentificata.

Art. 110. In intelesul legii, cu privire la acordarea ajutorului de deces, membrii de familie pot fi:

a)   sotul/sotia;
b)   copiii proprii, copiii adoptati, copiii aflati in plasament familial ori cei incredintati spre crestere si educare familiei, in varsta de pana la 18 ani sau, daca isi continua studiile, pana la terminarea acestora, fara a depasi varsta de 26 de ani, precum si copiii incapabili de munca, indiferent de varsta, daca si-au pierdut capacitatea de munca inaintea varstelor mentionate;
c)   parintii si bunicii oricaruia dintre soti.

Art. 111. Dovada ca membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaratie pe propria raspundere a celui care solicita ajutorul de deces.

Art. 112. In situatia in care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru munca, in varsta de peste 18 ani, ajutorul de deces se acorda cu conditia prezentarii unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta cauza care l-a facut inapt pentru munca si data ivirii acesteia.

Art. 113. Ajutorul de deces se acorda, dupa caz, pe baza urmatoarelor documente:

a)  cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevazut in anexa nr. 11;
b)  certificat de deces (original si copie);
c)   act de identitate al solicitantului (original si copie);
d) acte de stare civila ale solicitantului, din care sa rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, dupa caz, actul care atesta calitatea de tutore, curator, mandatar (original si copie);
e)   dovada ca solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original si copie);
f) act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta boala care l-a facut inapt si data ivirii acesteia, in cazul copilului inapt in varsta de peste 18 ani (original);
g) adeverinta care sa certifice ca, la data decesului, membrul de familie cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani urma o forma de invatamant organizata potrivit legii (original).

Art. 114. (1) Cererea pentru acordarea ajutorului de deces se depune la platitorii acestui drept de asigurari sociale, prevazuti la art. 129 din lege.

(2) Ajutorul de deces se achita in termen de 24 de ore de la solicitare de un singur platitor si nu se deconteaza din bugetul asigurarilor sociale de stat decat la nivelul ajutorului de deces prevazut la art. 125 alin. (3), respectiv art. 126 alin. (3) din lege.

Art. 115. In cazul decesului persoanei in timpul concediului pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 1 an, 2 ani, respectiv in cazul copilului cu handicap pana la 3 ani, ajutorul de deces se plateste de catre angajator daca, anterior intrarii in concediu, persoana in cauza era asigurata obligatoriu potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I, II sau V din lege si raportul de munca a fost suspendat.

Art. 116. In aplicarea prevederilor art. 128 din lege, persoana interesata depune la casa teritoriala/sectoriala de pensii acte doveditoare care atesta incetarea sau, dupa caz, suspendarea activitatii angajatorului, eliberate de organele abilitate, potrivit legii.

Art. 117. (1) in cazul in care sumele cu titlu de contributie de asigurari sociale datorate lunar bugetului de asigurari sociale de stat sunt mai mici decat sumele cu titlu de ajutor de deces, pe care, potrivit legii, angajatorii le achita direct asiguratilor, platitorii depun la casele teritoriale de pensii sau la casele de pensii sectoriale, dupa caz, cerere pentru recuperarea din bugetul asigurarilor sociale de stat a diferentei respective, impreuna cu documentatia justificativa.

(2) Casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale, dupa caz, pe raza carora se afla sediul platitorului, verifica documentatia si dispun plata sumelor datorate din bugetul asigurarilor sociale de stat.

Art. 118. Dupa efectuarea platii ajutorului de deces, platitorul are obligatia de a inscrie pe versoul certificatului de deces original, in baza caruia se solicita ajutorul de deces, mentiunea “ACHITAT”, data, semnatura si stampila.

Art. 119. In cazul in care platitorul este casa teritoriala de pensii, sumele incasate necuvenit cu titlu de ajutor de deces se recupereaza, potrivit legii, pe baza deciziei emise de catre aceasta, ce constituie titlu executoriu.

Art. 120. In cazul persoanelor prevazute la art. 6 alin. (1) pct. IV si alin. (2) din lege, ajutorul de deces se acorda numai in situatia in care contributia de asigurari sociale datorata si eventualele accesorii sunt achitate pana la data decesului.

CERERE pentru acordarea ajutorului de deces (Anexa 11 la Norme)

10 comentarii pentru “Ajutorul de deces conform noilor reglementari”

  1. vasile spune:

    Daca fiica (17ani jum.)vecinei a decedat primeste ajutor de inmormantare ?

  2. ma numesc trofin ioana si am avut un deces in familie fratele mamei mele a decedat ,nu era asigurat in momentul decesului ,nu a contribuit la asigurarile sociale de cel putin 5 ani.el locuieste la lugoj acolo a si decedat.vrem sa stim daca sora lui beneficiaza de ajutor pentru mormantare.va multumim.

  3. Calin maricel spune:

    Buna ziua va rog dati-mi si mie un raspuns referitor pentru mama. are isth si ajutorul social + este coasigurata la mine (fiu). vreau sa stiu daca se incadreza la vreun articol de lege daca are dreptu la ajutor de inmormintare

  4. Buna ziua doresc sa va pun o intebare. tata a murit dar n-a avut pensie nici ajutor din partea statului. mama are dreptul la ajutorul de imormantare? ea este pensionara. va rog sa-mi raspundeti la intrbare. va multumesc

  5. Iulian spune:

    Buna seara as vrea sa va intreb daca socrul meua murit acum 2 saptamani cum se procedeaza cu ajutorul de inmormantare .el nu a platit asigurare si nu era nici pensionar .Se mai da ajutorul asta? Va multumesc

  6. adrian cretu spune:

    am fost la casa de pensii dambovita cu acte doveditoare ca decedata este fiica soacrei mele iar soacra mea este pensionara de C.A.P iar cei de acolo nu au vrut sa-mi primeasca actele pentru ajutor de deces.unde pot merge mai departe???

  7. daniel spune:

    buna ziua. soacra mea a decetat saptamana trecuta. as dori sa stiu daca sotia mea poate beneficia de ajutorul de inmormantare de la angajatorul sau si ce documente trebuie sa prezinte aceasta. v-as fi recunoscatoer daca ma poate ajuta cineva

  8. ivan cosmin spune:

    Ma numesc Ivan Cosmin.Mama a decedat saptamana trecuta in urma unui atac cardiac.Are vechime in cadrul muncii in jur de 20 de ani,nu lua pensie sau altceva cu toate ca era bolnava, a suferit 2 operatii la cap in ultimele luni.Am fost cu actele necesare la casa de pensii pt acest ajutor si ni sa spus ca firma unde lucreaza tata trebuie sa inainteze acest dosar.Firma respectiva nu stie ce trebuie sa faca in acest caz.Puteti sa ma ajutati cu informatii exacte va rog frumos.

  9. George spune:

    In situatia in care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru munca, in varsta de peste 18 ani, ajutorul de deces se acorda cu conditia prezentarii unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurarilor sociale, prin care se atesta cauza care l-a facut inapt pentru munca si data ivirii acesteia.

  10. reka spune:

    Buna
    O doamna primeste pensie de la MAI. A decedat fiul dansei (avea 50 de ani), care nu era asigurat.Fiul a obtinut Decizia de incadrare in grad de handicap cu doua zile inante de a muri.
    Era intretinuta de catre dna (mama).
    Are dreptul la ajutorul de inmormantare?

Adauga un comentariu

*