Articole recente

post thumbnail

Schimbul de informaţii între bănci poate încălca Legea Concurenţei

Consiliul Concurenţei atrage atenţia membrilor Asociaţiei Române a Băncilor că schimbul de informaţii, în special privind costurile aferente creditelor oferite consumatorilor, ar putea intra sub incidenţa prevederilor Legii nr. 21/1996, precum şi ale dispoziţiilor Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.

9 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Monitorul Oficial, Partea I – 9 august 2010

Pe data de 9 August 2010 au fost publicate următoarele acte în MO 558/2010, MO 559/2010 şi MO 560/2010.

9 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Monitorul Oficial, Partea I – 6 august 2010

Pe data de 6 August 2010 au fost publicate următoarele acte în MO 554/2010, MO 555/2010, MO 556/2010 şi MO 557/2010.

6 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

S-a stabilit data examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat organizarea, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, la Bucureşti, în perioada 6 august – 13 decembrie 2010, a examenului de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, în condiţiile art. 25 şi următoarele din Legea nr. 303/2004.

6 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Firmele vor fi declarate inactive dacă nu depun declaraţii fiscale timp de un semestru

ANAF a prevăzut printr-un ordin că un contribuabil este declarat inactiv dacă nu a depus, timp de un semestru, nicio declaraţie la autoritatea fiscală şi dacă nu a obţinut, prin cerere, un regim derogatoriu pentru depunerea declaraţiilor.

6 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Curierul Judiciar nr. 7/2010

Vă anunţăm apariţia numărului de Iulie al Revistei Curierul Judiciar.
Nr. pagini: 60 (361-420)

6 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

A apărut Curierul Judiciar nr. 8/2010

Vă anunţăm apariţia numărului de Iulie al Revistei Curierul Judiciar.
Nr. pagini: 60 (421-480)

Curierul Judiciar facilitează dialogul de idei şi comunicarea dintre teoreticieni şi practicieni!

6 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Monitorul Oficial, Partea I – 5 august 2010

Pe data de 5 August 2010 au fost publicate următoarele acte în MO 549/2010, MO 550/2010, MO 551/2010, MO 552/2010 şi MO 553/2010.

5 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

MAI a anunţat procedura eliberării cărţii de identitate

Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date informează cetăţenii români cu privire la Procedura eliberării cărţii de identitate în cazul modificării datelor de stare civilă.

5 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Statul va vinde pachete de participaţii minore la unele companii publice

Adriean Videanu a precizat că vor fi vândute 9,84% din pachetul de 20,64% de acţiuni pe care statul le deţine la OMV Petrom. De asemenea, vor fi vândute pachete de câte 15% din acţiunile deţinute de stat la Transgaz, Romgaz şi Transelectrica.

5 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Lucrătorii independenţi vor beneficia de indemnizaţii de maternitate şi pensie

Lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă şi partenerii acestora se vor bucura de o mai bună protecţie socială – care include, pentru prima dată, dreptul la concediu de maternitate – conform unei noi legislaţii a UE care a intrat în vigoare pe 5 august.

5 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Guvernul s-a angajat sa mai concedieze o serie de bugetari

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să concedieze 74.000 de bugetari până la finele acestui an, după ce a disponibilizat deja 27.000 de salariaţi, şi să renunţe la minim 15.000 de angajaţi din sectorul public în 2011, potrivit scrisorii de intenţie la acordul stand-by.

4 Aug 2010 | Continued
post thumbnail

Monitorul Oficial, Partea I – 4 august 2010

Pe data de 4 August 2010 au fost publicate următoarele acte în MO 544/2010, MO 545/2010, MO 546/2010, MO 547/2010 şi MO 548/2010.

4 Aug 2010 | Continued